preview image

ASE a început proiectul de consolidare și reabilitare a imobilului din Calea Șerban Vodă

  1. Acasa Comunicare Noutăți 2026 ASE a început proiectul de consolidare și reabilitare a imobilului din Calea Șerban Vodă

ASE a intrat în etapa de implementare efectivă a proiectului de consolidare și reabilitare a imobilului din Calea Șerban Vodă nr. 22B, destinat Facultății de Administrație și Management Public, clădire neutilizată de mai mulți ani.

Începerea lucrărilor marchează o etapă importantă, după un demers susținut de pregătire a proiectului și de parcurgere a procedurilor necesare pentru realizarea efectivă a investiției.

Proiectul prevede consolidarea, recompartimentarea și reabilitarea funcțională, mansardarea, remodelarea și restituirea fațadelor, precum și amenajarea incintei. Contractul de proiectare și execuție are o durată de 24 de luni, dintre care trei luni sunt alocate proiectării.

Cu prilejul începerii acestei etape, Rectorul ASE, prof. univ. dr. Nicolae Istudor, alături de prorectori, decani și reprezentanți ai conducerii administrative a universității, a efectuat o vizită de lucru la imobil, împreună cu reprezentanții echipelor implicate în proiectare și execuție. Au fost analizate starea actuală a clădirii, organizarea șantierului și principalele etape ale intervenției.

Proiectul din Calea Șerban Vodă continuă programul ASE de dezvoltare, modernizare și valorificare a patrimoniului universitar, prin care, în ultimii ani, începutul anului universitar a fost însoțit de noi investiții în infrastructura academică. Finalizarea lucrărilor va permite readucerea în circuitul universitar a unui spațiu destinat generațiilor de studenți și cadre didactice ale ASE. Foto…