Academia de Studii Economice din București și Asociația Absolvenților ALUMNI ASE vă invită să participați la cea de-a IV-a ediție a Galei Alumni ASE, care va avea loc marți, 17 noiembrie, în Aula Magna, pentru a celebra realizările profesionale, contribuțiile la dezvoltarea universității și implicarea în comunitate.
Premiile sunt acordate în patru categorii:
- Absolventul anului: pentru absolvenții ASE cu realizări academice și profesionale remarcabile, care reprezintă exemple de succes pentru comunitatea universitară și viitoarele generații de studenți.
- Ambasador ASE: pentru absolvenții care au contribuit la promovarea valorilor, imaginii și reputației ASE la nivel național și internațional.
- Premiul pentru cercetare, dezvoltare și inovare: pentru absolvenții ASE care se disting prin rezultate în cercetare și prin contribuții inovatoare în domeniul lor de activitate.
- Premiul pentru responsabilitate și implicare socială: pentru absolvenții ASE care, prin inițiativele și proiectele lor, au adus contribuții semnificative în beneficiul comunității.
Depunerea propriei candidaturi sau nominalizarea unei persoane ale cărei rezultate merită recunoscute în cadrul Galei se pot trimite până vineri, 30 octombrie, folosind formularul (https://forms.gle/nBK6SuYqFzDN6joy7).
Condițiile de participare și criteriile de evaluare pot fi consultate aici (https://bit.ly/3WfiAKf).
Vă invităm să aduceți în atenția comunității poveștile și realizările care vă inspiră și să le celebrăm împreună la Gala Alumni ASE 2026!