În perioada 7-9 aprilie a.c., delegația Academia de Studii Economice din București, condusă de Rector, prof. univ. dr. Nicolae Istudor, alături de prof. univ. dr. Constantin Marius Profiroiu, prorector pentru relații internaționale, și prof. univ. dr. Silvia Elena Iacob, decan, a participat la sesiunea de deschidere oficială a celei de-a XI-a ediții a EURIE Eurasia Higher Education Summit, desfășurată la Istanbul.
Sub tema „Embracing Innovation and Co-creation in Higher Education”, summitul a reunit lideri ai mediului academic global. În cadrul sesiunii inaugurale au susținut intervenții reprezentanți din Turcia, China, Pakistan, Germania și Egipt, precum și ai Times Higher Education.
ASE a participat în cadrul pavilionului național Study in Romania, alături de alte universități din România și de președintele Consiliului Național al Rectorilor, prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu. Prezența ASE la EURIE reconfirmă angajamentul universității pentru internaționalizare, parteneriate academice strategice și conectarea la dinamica globală a educației superioare.
În data de 8 aprilie a.c., delegația ASE, condusă de Rector, prof. univ. dr. Nicolae Istudor, alături de prorectorul prof. univ. dr. Constantin Marius Profiroiu, a participat la sesiunea de lansare a proiectului „Building Euro-Arab-Euroasian Higher Education Corridor”, în concordanță cu obiectivele de internaționalizare și dezvoltare a parteneriatelor academice.
În acest context, au fost semnate cinci acorduri de parteneriat, la inițiativa universităților străine, care reflectă interesul acestora pentru dezvoltarea unor colaborări solide cu ASE: Green International University; The University of Faisalabad (Pakistan); Haliç University (Turcia); Riphah International University (Pakistan); Istanbul Aydın University (Turcia).
De asemenea, delegația ASE a avut o întâlnire cu Kathleen D. Kennedy, Executive Director al MIT Center for Collective Intelligence, în cadrul căreia s-a convenit explorarea demarării unui proiect comun între MIT și ASE, axat pe utilizarea inteligenței artificiale în educație.
Totodată, partea americană a exprimat deschiderea de a pune la dispoziție, gratuit, module de formare în domeniul AI și interesul pentru o viitoare vizită la ASE.
În cadrul întâlnirii cu echipa de conducere a Times Higher Education, au fost discutate evoluția cooperării dintre ASE și THE, precum și inițiativa privind noul Impact Rating THE.
În acest context, a fost anunțată vizita, în luna mai, la ASE, a responsabilului THE pentru Europa Centrală și de Est, inclusiv pentru România.
La reuniune au participat personalități relevante din domeniul educației, inclusiv foști miniștri ai educației din Egipt și Turcia.