preview image

ASE, la EAIE 2026 – Glasgow

  1. Acasa Comunicare Evenimente 2026 ASE, la EAIE 2026 – Glasgow

În perioada 8–11 septembrie 2026, o delegație a Academiei de Studii Economice din București participă la cea de-a 36-a ediție a EAIE Conference and Exhibition, organizată la Glasgow, unul dintre principalele evenimente europene dedicate internaționalizării învățământului superior.

Delegația ASE este condusă de Rectorul ASE, prof. univ. dr. Nicolae Istudor, și îi include pe prof. univ. dr. Constantin Marius Profiroiu, prorector pentru Relații Internaționale, și prof. univ. dr. Claudiu Herteliu, decanul Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică.

Academia de Studii Economice din București este prezentă în cadrul standului Study in Romania – B11, care promovează învățământul superior românesc în cadrul expoziției internaționale asociate conferinței. Platforma oficială Study in Romania anunță participarea universităților românești la ediția de la Glasgow și prezența la standul B11.

Pe parcursul evenimentului, reprezentanții ASE au avut întâlniri cu reprezentanți ai Istanbul Esenyurt University, ai Technische Hochschule Brandenburg (THB) – University of Applied Sciences, Germania, SKEMA School of Business, National University of Georgia. Aceste contacte oferă premise pentru continuarea dialogului instituțional și explorarea unor posibile direcții de cooperare academică internațională. Delegația a avut o întâlnire de lucru și cu Aneta Sobotka, director Europa pentru Times Higher Education.

Unul dintre dialogurile relevante a avut loc cu Mike Roesler, International Partnership Manager, Stanford Summer Session, care a exprimat interesul pentru explorarea unor posibilități de colaborare și mobilitate academică cu ASE.
Delegația ASE s-a întâlnit, de asemenea, cu Boris Mattos, prorector pentru Relații Internaționale al Bratislava University of Economics and Business, partener important al universității noastre, precum și cu reprezentanți ai NHL Stenden University of Applied Sciences, Polytechnic Institute of Tomar, University of Strasbourg și SKOLAE Group.

Participarea la EAIE 2026 se înscrie în demersurile ASE de consolidare a relațiilor cu universitățile partenere, extindere a rețelei de contacte academice și dezvoltare a dimensiunii internaționale a universității. Foto…