În perioada 11–13 octombrie 2026, Academia de Studii Economice din București, prin Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD), a organizat conferința internațională 3rd European Summit of Critical Thinking for Education. Tema acestei ediții a fost consolidarea gândirii critice în învățământul superior în contextul asistenților AI. Evenimentul s-a desfășurat în parteneriat cu Association for Informal Logic and Critical Thinking (AILACT, SUA).
Summitul valorifică rezultatele a trei proiecte Erasmus+ în care ASE a fost partener: CRITHINKEDU (2016–2019), THINK4JOBS (2020–2023) și MIND (2023–2025). Au participat aproape 200 de cercetători, cadre didactice universitare și preuniversitare, doctoranzi și studenți din România, Republica Moldova, Lituania, Italia și Statele Unite.
Duminică, 11 octombrie, a avut loc un concert de gală la Ateneul Român. Lucrările științifice s-au desfășurat pe 12 și 13 octombrie în Aula Magna a ASE. Conferința a fost deschisă oficial de dl. prorector pentru relații internaționale, prof. univ. dr. Marius Profiroiu.
Conferințe în plen
John Casey (Northeastern Illinois University, președinte AILACT) și Scott Aikin (Vanderbilt University, Director at Large AILACT): Critical Thinking: The Triumph and the Tragedy
Laurențiu Gheorghe (prodecan al Facultății de Filosofie, Universitatea din București): Embodied Critical Thinking
Paula Tomi (Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București): The Myth of the Unbiased Thinker: An Epistemic View of Critical Thinking
Dragoș Iliescu (Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București): Borrowed Psychometrics: An Audit of Adaptation Evidence in the Global Measurement of Critical Thinking
Daiva Penkauskienė (Modern Didactics Center și Universitatea Mykolas Romeris, Vilnius): Who Teaches Critical Thinking at University, and How?
Pe 13 octombrie, Antonella Poce (Universitatea Roma Tor Vergata) a prezentat într-un panel tema AI and Critical Thinking for Higher Education. From Cognitive Offloading to Human–AI Critical Engagement. Comentatorii au fost lect. univ. dr. Radu Uszkai și lect. univ. dr. Mihail Valentin Cernea (ASE).
Ateliere și sesiuni de comunicări
Programul a inclus și ateliere practice. Paula Tomi a susținut atelierul Beyond the Illusion of De-biasing: Practicing Critical Thinking in Higher Education. Prof. univ. dr. Daniela Dumitru și asist. univ. dr. Mihaela Minciu au susținut atelierul Critical Thinking Made Fun: Hands-On Learning Methods.
În sesiunile de comunicări au fost prezentate lucrări din domenii variate: autonomia cognitivă în universitățile viitorului, rolul filosofiei în formarea gândirii critice, competența metacognitivă, gândirea critică în educația contabilă și bancară și învățarea în condiții de incertitudine alături de asistenții AI.
Rezumatele lucrărilor au fost publicate în volumul Book of Abstracts (Editura ASE, ISBN 978-606-34-0630-0). Lucrările complete pot fi publicate, după evaluare blind peer-review, în European Journal of Interdisciplinary Studies (revistă indexată Scopus).
Prof. univ. dr. Daniela Dumitru, directorul conferinței, mulțumește invitaților, participanților, membrilor comitetelor științific și de organizare, precum și studentelor și studenților voluntari de la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București. Foto…