preview image

Acord de parteneriat ASE-CNAS

  1. Acasa Comunicare Evenimente 2026 Acord de parteneriat ASE-CNAS

Vineri, 16 ianuarie, Academia de Studii Economice din București, reprezentată de Rector, prof. univ. dr. Nicolae Istudor, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), reprezentată de Președinte, conf. univ. dr. Horațiu-Remus Moldovan, au semnat un Acord de parteneriat, care marchează începutul unei colaborări instituționale extinse, cu impact semnificativ în domeniul educației, cercetării și dezvoltării. La eveniment a fost prezent, din partea ASE, și prof. univ. dr. Dorel Mihai Paraschiv, prorector pentru Relații cu mediul economico-social și viața studențească. Parteneriatul are ca obiectiv principal consolidarea legăturii dintre mediul academic și sistemul public de asigurări de sănătate, prin inițiative comune care să contribuie la formarea profesională a studenților, la dezvoltarea cercetării aplicate și la creșterea capacității instituționale a celor două organizații.

Unul dintre cele mai importante paliere ale colaborării îl reprezintă asigurarea unei baze de practică pentru studenții ASE, înscriși la programele de licență și masterat, în special în domenii precum economie, management, contabilitate, finanțe publice, informatică economică, statistică și administrație publică. Totodată, specialiști din cadrul CNAS vor fi invitați să participe activ la cursuri, seminare, conferințe și alte manifestări științifice organizate de ASE, contribuind la îmbogățirea procesului educațional prin expertiza practică și perspectivele instituționale pe care le dețin. De asemenea, acordul prevede organizarea de evenimente comune, precum conferințe, workshopuri, mese rotunde și sesiuni de dezbatere. Foto…

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.