Istoricul „Casei Nanu – Muscel”
La începutul secolului XX, doctorul Ion Nanu-Muscel era unul dintre cei mai cunoscuţi medici din Bucureşti. Preda semiologie şi clinică medicală la Universitatea de Medicină din Bucureşti, lucra ca medic la spitalele Filantropia şi Colţea și era, vorba lui Caragiale, membru în variate „comitete şi comiţii”.
El a inventat primul analgezic şi antigripal românesc, pe care l-a fabricat şi vândut cu succes. Făcea şi politică şi a fost ales senator pentru mai multe mandate. Starea materială îi permitea să-şi construiască o casă pe măsura prestigiului său în societate. În anul 1908, în urma unei licitaţii organizate de primărie, a câştigat dreptul de proprietate asupra unui teren din Piaţa Romană.
Probabil că în alegerea medicului pentru construirea casei sale a contat şi faptul că lotul vecin de teren fusese cumpărat, cu ceva timp înainte, de un alt intelectual de elită, cu care se cunoştea, academicianul Sabba Ştefănescu, considerat unul dintre părinţii paleontologiei româneşti.
Construcţia vilei, realizată în perioada 1909-1911, a fost făcută după planurile lui Ernest Doneuad, un arhitect român provenit din părinţi francezi naturalizaţi la noi în țară, considerat în acea epocă unul dintre cei mai buni proiectanţi de case şi clădiri administrative din România, dovadă fiind numeroasele comenzi pe care le-a onorat.
Doneaud a îmbinat stilurile Ludovic al XV-lea şi Ludovic al XVI-lea, a folosit elemente de Art Noveau şi Baroc, iar doctorul Nanu-Muscel nu a făcut economie de resurse financiare.
Piesele de feronerie şi intarsiile de marmură, finisajele externe şi interne, lambriurile şi tavanele casetate, scara interioară monumentală din lemn au făcut din casa doctorului Ion Nanu-Muscel o bijuterie a Bucureştiului acelor vremuri.
După Primul Război Mondial, Bucureştiul a început să se dezvolte vertiginos. În anul 1924, când a început în vecinătatea imediată a „Casei Nanu-Muscel” construcţia Palatului Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, doctorul s-a opus. Perspectiva unui mare şantier care să-i tulbure liniştea nu-l încânta. A revenit la sentimente mai bune după ce constructorii se pare că l-au despăgubit pentru „deranj”.
În 1938 doctorul Ion Nanu-Muscel a decedat. Văduva sa, Mathilda, a început să se confrunte cu dificultăţi financiare şi a încercat să găsească soluţii pentru întreținerea clădirii. A închiriat o parte din casă profesorului de farmacologie Socrate Lalu şi a iniţiat discuţii cu conducerea Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale în vederea transformării clădirii în reşedinţă pentru profesorii pensionari şi studenţii merituoşi ai universităţii.
În anul 1947, presimţind probabil că va veni naţionalizarea, văduva lui Nanu-Muscel a propus conducerii Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale să îi doneze clădirea dorind în contrapartidă ca ea şi un băiat al său cu dizabilităţi să poată locui acolo până la sfârşitul vieţii, precum şi o rentă pe viață. Donaţia, de principiu acceptată de către academie şi ministerul învăţământului, a fost tergiversată până când clădirea a fost naţionalizată.
În timpul dictaturii comuniste „Casa Nanu-Muscel” a adăpostit mai multe instituţii de stat.
Din perioada aceasta a început lunga agonie a clădirii, ştiut fiind că regimul totalitar nu prea punea preţ pe artă şi istorie. Încet, dar sigur, finisajele şi elementele de decor se depreciau.
Acest proces a fost accelerat după 1990, când clădirea a schimbat succesiv mai mulţi proprietari. Prin anii 2010 aceasta ajunsese o semi-ruină.
Renaşterea s-a produs după 2012, când Academia de Studii Economice din București, făcând un efort financiar considerabil, a cumpărat-o de la o firmă aflată în insolvență. Începând din acel moment, ASE s-a implicat în renovarea şi restaurarea ei, după planurile iniţiale. În anul 2013, „Casa Nanu-Muscel” a fost declarată de către Ministerul Culturii „Monument istoric de categoria B”, fără ca Academia de Studii Economice să fie înștiințată în prealabil.
Acest demers a complicat foarte mult planurile de restaurare și renovare ale clădirii, iar lucrările începute în toamna anului 2105 au fost stopate de către conducerea Ministerului Culturii pe motiv că se demolează casa (ceea ce, în timp, s-a dovedit a fi o nedreptate creată universității). Lucrările au fost reluate în anul 2020 şi finalizate anul acesta.
„Casa Nanu-Muscel” şi-a recăpătat farmecul şi frumuseţea de pe vremuri, i s-a redat parfumul de epocă şi rafinamentul decoraţiunilor iniţiale, ceea ce într-un cuvânt se poate spune că a renăscut. Ea a căpătat şi o destinație potrivită, va găzdui „Muzeul ASE”. Prin aceasta se va face cunoscută atât istoria Academiei de Studii Economice din București, cu personalităţile care au trecut pe aici, dar va expune şi o impresionantă colecţie de artă aflată în patrimoniul instituţiei. Vor fi organizate evenimente culturale, conferinţe şi colocvii, sesiuni de comunicări. Muzeul ASE are ambiţia de a se poziţiona pe un loc important pe harta culturală a Bucureştiului.
