Miercuri, 1 noiembrie, am sărbătorit 110 ani de la deschiderea cursurilor Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale! La ceas aniversar, urăm universității noastre VIVAT, CRESCAT, FLOREAT!… Foto…
Într-o zi de vineri, 1 noiembrie a anului 1913, cu asistența celor 603 tineri, care se înscriseseră la cursurile nou înființatei Academii de Înalte Studii Comerciale și Industriale (AISCI), cu participarea unui impresionant număr de oficiali și intelectuali fruntași ai vremurilor, se marca deschiderea cursurilor academice, moment de mare semnificație pentru istoria universității noastre.
„Această Academie trebuie să devină un focar în jurul căruia să se concentreze şi de care să depindă întreaga activitate economică”, spunea primul Rector al AISCI, profesorul Anton Davidoglu, matematician de reputaţie internaţională, în cuvântul de deschidere a cursurilor.
Inaugurarea cursurilor s-a făcut în Amfiteatrul clădirii închiriate şi amenajate de AISCI, aflate pe Calea Victoriei nr. 102, în apropierea Bibliotecii Centrale Universitare (clădirea nu mai există).