preview image

ASE – Locul I pe țară în #THE Emerging Economies University Rankings 2022

  1. Acasa Comunicare Noutăți 2024 ASE – Locul I pe țară în #THE Emerging Economies University Rankings 2022

Academia de Studii Economice din București reconfirmă primul loc pe țară în clasamentul THE Emerging Economies Universities Rankings 2022

Academia de Studii Economice din București își reconfirmă poziționarea pe primul loc între universitățile românești în clasamentul Times Higher Education Emerging Economies Universities Rankings 2022, iar la nivel internațional urcă pe locul 157. Clasamentul, dat publicității la data de 19 octombrie a.c., reunește 698 de universități de cercetare intensivă și predare din 50 de țări cu economie emergentă din lume.

Prezența pe poziții notabile a unor universități membre ale Consorțiului Universitaria în acest clasament de prestigiu, respectiv Academia de Studii Economice din București, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și Universitatea de Vest din Timișoara, validează, și de această dată, reputația și valoarea academică a celui mai prestigios consorțiu academic din țară. Universitățile din clasament au fost clasificate după 13 indicatori de performanță, grupați pe activitatea de predare (30%), de cercetare (30%), impactul rezultatelor cercetării (20%), activitatea internațională (10%) și transferul de cunoștințe către mediul socioeconomic (10%).

Academia de Studii Economice din București este liderul învățământului superior economic și de administrație publică din România și Europa de Sud-Est, cu numeroase parteneriate cu mediul economic și de afaceri și o bună reputație internațională, validată în situarea pe poziții notabile în numeroase clasamente internaționale de prestigiu.

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.