Pe 20 martie a.c., Rectorul ASE, prof. univ. dr. Nicolae Istudor, împreună cu membri ai conducerii administrative, a efectuat o vizită pe șantierele Clădirii Mihai Eminescu, aflată într-un stadiu avansat de renovare și reabilitare, astfel încât să poată fi gata pentru studenți și cadre didactice la începutul anului universitar 2025-2026, precum și la Căminul Moxa. Cu această ocazie, au avut loc discuții cu coordonatorii lucrărilor privind progresul acestora și necesitatea respectării termenelor stabilite pentru finalizare. Foto…