preview image

Primul Laborator universitar de agricultură urbană digitală

  1. Acasa Comunicare Evenimente 2024 Primul Laborator universitar de agricultură urbană digitală

La Academia de Studii Economice din București, Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului a inaugurat primul Laborator universitar de agricultură urbană digitală. Laboratorul se află la parterul clădirii Paul Bran din strada Mihail Moxa nr. 7, fiind echipat cu: robot agricol cartezian educațional, care automatizează diferite activități agricole precum monitorizarea culturilor, aplicarea pesticidelor și recoltarea plantelor; turn aeroponic, care utilizează tehnologia aeroponică pentru cultivarea plantelor în spații verticale, economisind resurse precum apa și spațiul și imprimantă și scanner 3D, instrumente care permit crearea rapidă a prototipurilor necesare și stimularea creativității în educație, reducând în același timp costurile și impactul asupra mediului, precum și kit-uri de lucru dedicate activității didactice. Acest concept inovator a fost implementat cu succes pentru prima dată în mediul academic la Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului, fiind parte a programului „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”, prin proiectul „Universitatea Sustenabilă prin Digitalizare. Investiții în Infrastructura de Cercetare și Educație – ASE 4.0”. În cadrul evenimentului de inaugurare, au fost subliniate unicitatea, noutatea și importanța laboratorului de către Rectorul Academiei de Studii Economice din București, prof. univ. dr. Nicolae Istudor, decanul Facultății de Economie Agroalimentară și a Mediului, prof. univ. dr. Mirela Stoian și reprezentantul Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, prof. univ. dr. Răzvan Bologa. Comunicat de presă… Foto…

This site is registered on wpml.org as a development site.