În perioada 10-12 aprilie a.c, prof. univ.dr. Constantin Marius Profiroiu, prorector Relații internaționale, a efectuat o vizită de lucru la Universitatea din Swansea, Marea Britanie, care a găzduit Conferința Anuală a Asociației Universităților Europene (European University Association – EUA).
Programul vizitei a inclus întâlniri și discuții cu reprezentanți ai Universității din Swansea: prof. Judith Lamie – prorector Relații internaționale, prof. Fiona Jordan – Director Relații internaționale la Facultatea de Management, prof. Helen Griffith – prorector Cercetare. Discuțiile s-au axat pe teme legate de: colaborarea în domeniul cercetării științifice în vederea participării la programul de finanțare Orizont Europa al UE, organizarea unei viitoare școli de vară, oportunități pentru organizarea unui program de studii cu dublă diplom[, coordonarea de teze de doctorat în co-tutelă în baza regulamentelor deja existente la nivelul celor două universități, participarea cadrelor universitare de la Universitatea din Swansea ca vorbitori invitați la conferințele organizate de ASE, sprijinirea reciprocă în vederea obținerii acreditării AACSB de către ambele universități. Foto…