preview image

ASE – locul al III-lea la WiDS Datathon ++ University Edition

  1. Acasa Comunicare Evenimente 2024 ASE – locul al III-lea la WiDS Datathon ++ University Edition

Felicitări echipei ASE pentru locul al III-lea obținut la WiDS Datathon ++ University Edition, o prestigioasă competiție sub egida Standford University! Universitatea noastră a participat cu trei echipe formate din studenți ai programului de Masterat „Statistică Aplicată și Data Science”, de la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică. Suntem mândri de ei și felicităm, în mod special, echipa care a câștigat locul al III-lea la nivel mondial, formată din: Ana Maria Oprea, Bianca Contolencu, Gianina Maria Petrașcu, Ioana Birlan și coordonator prof. univ. dr. Cristina Rodica Boboc!
La această eveniment au participat echipe din peste 70 de universități, reprezentând 23 de țări. Concursul s-a axat pe rezolvarea unei probleme, având la bază date reale, cu mare impact social. Folosind metode de analiză a datelor avansate, competiția a stimulat creativitatea studenților, aplicarea cunoștințelor teoretice și practice, dar și mai buna cunoaștere a tinerilor între ei. Foto…

This site is registered on wpml.org as a development site.