Academia de Studii Economice din București a fost reprezentată pe 28 martie a.c. la Conferința națională RO 3.0 – “Smart Solutions for Tomorrow. Sustenabilitate și responsabilitate – căi sigure pentru o dezvoltare durabilă și prosperă”, organizată de Antena 3 CNN. Prof. univ. dr. Dorel Mihai Paraschiv, prorector pentru Relația cu mediul economico-social și viața studențească, a participat alături de lideri din administrația publică, mediul academic și mediul de afaceri într-un dialog aplicat despre sustenabilitate, economie circulară, energie verde și colaborări public-private pentru dezvoltarea durabilă a României. Evenimentul a evidențiat importanța responsabilității sociale, a inovației verzi și a parteneriatelor strategice pentru o economie sustenabilă și competitivă. Printre speakerii prezenți s-au numărat: Sebastian-Ioan Burduja, ministrul Energiei; Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor; Ștefan-Radu Oprea, șef al Cancelariei Prim-Ministrului, cu rang de ministru; István-Loránt Antal, președinte, Comisia pentru Energie, Infrastructură Energetică și Resurse Minerale, Senatul României; Adrian Câciu, vicepreședinte, Comisia pentru buget, finanțe și bănci, Camera Deputaților și alți reprezentanți ai mediului de afaceri etc.