Răspunsuri la întrebările frecvente ale candidaților noștri !
Admiterea la programele de masterat se face prin concurs, candidații fiind ierarhizați în funcție de media de admitere, calculată ca medie ponderată între:
- – rezultatele la proba de specialitate – 40%;
- – media examenului de finalizare a studiilor universitare de licență – 60%.
Pentru programele cu predare într-o limbă străină se susține online un interviu de competență lingvistică, eliminatoriu, notat cu admis/respins. Fac excepție candidații care prezintă unul dintre certificatele recunoscute de ASE din (Anexa 5) sau cei care au absolvit programe de licență organizate în limba straină a programului de masterat pentru care candidează.
Punctajul general minimum necesar pentru a fi declarat admis este de 60 de puncte (echivalentul notei 6,00).
Excepții:
* Organizarea și desfășurarea concursului de admitere pentru programele din Anexa 4 și programul „Comunicare în limba engleză pentru predare și cercetare economică” se desfășoară diferit, așa cum este menționat la fiecare program în parte.
Bibliografia pentru pregătirea interviului de competență lingvistică este prezentată în Anexa 6 din Regulament.
Informații Biblioteca ASE.
Accesează: https://planinvatamant.ase.ro/
Candidații care se înscriu la programele de masterat cu predare într-o limbă străină susțin un interviu de competență lingvistică, eliminatoriu, notat cu Admis/Respins. Fac excepție candidații care prezintă unul dintre certificatele din Anexa 5 sau cei care au absolvit programe de licență organizate în limba străină a programului de masterat pentru care candidează.
Candidații care optează pentru programele de studii cu predare în limba română și care nu au încărcat în platforma admitere.ase.ro acte de studii eliberate de instituții de învățământ din România sau din străinătate cu predare în limba română vor susține un interviu de competență lingvistică la limba română, eliminatoriu, notat cu Admis/Respins. Excepție fac cei ale căror competențe lingvistice de comunicare în limba română sunt atestate de probele de la examenul de bacalaureat (comunicare orală și/sau scrisă) sau de un certificat de competență pentru limba română eliberat de instituții abilitate de către ministerul de resort. Bibliografia pentru pregătirea interviului de competență lingvistică este prezentată în Anexa 6.
Candidații care se înscriu la programele de masterat cu predare într-o limbă străină:
a) susțin examenul de specialitate în limba de studiu a programului;
b) susțin un interviu de specialitate, în limba de studiu a programului, conform tabelului de mai jos:
Nr.crt. | Facultatea | Programul de studii | Limba de desfășurare a interviului de specialitate |
1 | Administrarea Afacerilor, cu predare în limbi străine | Antreprenoriat | Limba engleză |
2 | Strategii de afaceri și leadership | Limba engleză | |
3 | Afaceri digitale și inovație | Limba engleză | |
4 | Analize de afaceri | Limba engleză | |
5 | Antreprenoriat și Administrarea Afacerilor | Limba franceză | |
6 | Antreprenoriat și Administrarea Afacerilor | Limba germană | |
7 | Finanțe, Asigurări Bănci și Burse de Valori | Finanțe aplicate | Limba engleză |
8 | Tehnici actuariale – TACT | Limba română | |
9 | Relații Economice Internaționale | Comunicare în limba engleză pentru predare și cercetare economică | Limba engleză |
10 | Limbi moderne și comunicare în afaceri internaționale | Limba engleză | |
11 | Managementul afacerilor internaționale | Limba engleză |
Candidații care se înscriu la programele de masterat organizate de Bucharest Business School: MBA Informații Relevante pentru Afaceri, MBA în Industrii Culturale și Creative, MBA Economia Educației și Leadership, MBA în energie, MBA Româno-Canadian, MBA Româno-Francez INDE (forma de învăţământ cu frecvenţă), MBA Româno-Francez INDE (forma de învăţământ cu frecvenţă redusă) susțin un interviu de specialitate, în limba engleză, conform Anexei 4.
Taxa de înscriere este de 300 de lei pentru candidaţii cetăţeni români, cetăţeni din alte state membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene, cetățenii britanici și membrii familiilor acestora, ca beneficiari ai Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice 2019/C 384 I/01 (UE, SEE, CE și UK) şi cei care au dobândit protecție internațională în România sau au dobândit drept de ședere pe termen lung în România.
În această taxă de inscriere sunt incluse toate opțiunile aferente unui domeniu (facultate).
Taxa de înscriere se plătește prioritar în platforma de admitere, urmând instrucțiunile din Anexa 9.
Taxa de şcolarizare este de 6.000 de lei/an universitar pentru studentii cetăţeni români, studentii cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor Spaţiului Economic European și ai Confederaţiei Elveţiene, cetățenii britanici și membrii familiilor acestora, ca beneficiari ai Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice 2019/C 384 I/01 (UE, SEE, CE și UK) şi studenții care au dobândit protecție internațională în România sau au dobândit drept de ședere pe termen lung în România.
Programe de masterat care au taxe de școlarizare speciale:
„MBA în energie” – 3.000 euro/an universitar
„MBA Româno-Canadian” (în limba engleză) – 6.750 euro/an universitar
„MBA Româno-Francez INDE” – în limba engleză (forma de învățământ cu frecvență) – 3.500 euro/an universitar
„MBA Româno-Francez INDE” – în limba engleză (forma de învățământ cu frecvență redusă) – 3.500euro/an universitar
„MBA în Industriile Creative și Culturale – 4.000 lei/an universitar
„MBA în Informații Relevante pentru Afaceri – 6.000 lei/an universitar
„MBA în Economia Educației și Leadership – 6.000 lei/an universitar
„Antreprenoriat” (în limba engleză) – 10.000 lei/an universitar
„Analize de afaceri” – 10.000 lei /an universitar
„Strategii de afaceri și leadership” – 10.000 lei/ an universitar
„Afaceri digitale și Inovație” (în limba engleză) – 10.000 lei/ an universitar
Jumătate din taxa anuală de școlarizare, care confirmă admiterea pe locurile de la taxă, se achită prin card bancar în platforma de admitere, urmând instrucțiunile din Anexa 9. În cazul în care candidatul nu dispune de card bancar necesar plății prin intermediul platformei de admitere, plata se realizează prin virament bancar conform precizărilor din Anexa 9. Documentul care atestă dovada plății este încărcat în platforma de admitere. În caz contrar, plata nu este luată în considerare, iar candidatul nu este declarat admis.
Pot fi scutiți de plata taxei de înscriere, o singură dată pe an, următorii candidați:
- – orfanii de ambii părinți;
- – tinerii proveniți din casele de copii, din plasament familial sau familii monoparentale;
- – copiii personalului aflat în activitate în sistemul de învățământ;
- – angajații pe perioadă nedeterminată în ASE sau copiii acestora;
- – copiii personalului pensionat din sistemul de învățământ;
- – persoanele care aparțin unui grup vulnerabil;
- – copiii orfani de unul sau ambii părinți, ce au activat în sistemul de învățământ.
Scutirea de la plata taxei de înscriere se face numai pe baza copiilor documentelor încărcate de către candidați în platforma de admitere, din care să rezulte că fac parte din una dintre categoriile îndreptățite.
Da, pot să trec pe fişa de înscriere atât opţiuni pentru locuri la buget, cât şi la taxă, pentru programele aferente unui domeniu (candidaţii care au optat pentru buget, concurează, implicit, şi pe locurile cu taxă, pentru programele specificate în fişa de înscriere).
Un candidat se poate înscrie la o singură facultate și, în cadrul acesteia, la un singur domeniu de specializare, cu excepția candidaților care optează pentru programele Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, care se pot înscrie la ambele domenii, Cibernetică și Statistică, respectiv Informatică economică. În cadrul domeniului, candidatul poate depune mai multe opţiuni pentru programele de masterat.
Pentru ocuparea locurilor de la buget şi de la taxă, opţiunile trebuie corelate cu codurile disciplinelor de concurs.
Media este cea mai importantă, ierarhizarea candidaţilor se realizează electronic în funcţie de medie şi de ordinea opţiunilor precizate în fişa de pe platforma de admitere. În cadrul aceluiași domeniu de studiu, un candidat va fi repartizat/admis la un singur program și la o singură formă de finanțare, indiferent de numărul opțiunilor sale.
Dacă intru pe locurile finanţate de la buget nu achit taxă de şcolarizare, doar taxa de înscriere de la înscrierea pe platforma de admitere.
Pot trece pe locurile finanțate de la buget după primul an universitar, pe baza rezultatelor universitare obținute.
Dacă sunt declarat respins la proba de competenţă lingvistică într-o limbă străină pot să candidez la programele de masterat în limba română?
Mă pot menţine în concurs pentru programele de masterat care se desfăşoară în limba română dacă am asemenea programe printre opţiunile precizate în fişa de înscriere de pe platforma de admitere.
În cadrul aceluiași domeniu de studiu, un candidat va fi repartizat/Admis la un singur program şi la o singură formă de finanţare, indiferent de numărul opţiunilor sale.
Toate programele de masterat durează 2 ani.
Care sunt criteriile de departajare, în cazul în care există mai mulţi candidaţi cu punctaj general egal cu cel al ultimului loc repartizat la buget sau la taxă?
În cazul în care există mai mulţi candidaţi cu punctaj general egal cu cel al ultimului loc repartizat la buget sau la taxă, aceştia sunt departajaţi aplicându-se următoarele criterii:
- – punctajul de specialitate obţinut la proba de examen;
- – media examenului de finalizare a studiilor universitare de licenţă;
- – media aritmetica a anilor de studii universitare de licenţă;
- – media ultimului an de studii universitare de licență.
Adeverinţa medicală tip este eliberată de către cabinetele medicale (şcolare sau teritoriale) sau de medicul de familie, cu cel mult şase luni înainte de data înscrierii, din care să rezulte că solicitanții sunt apți pentru înscrierea la facultate.
Documentele de înscriere se încarcă pe platforma de admitere în perioada 17-21 iulie (J-L), Luni (21 iulie) până la ora 1600.
Când susţin examenul de specialitate /interviul de specialitate (la programele prevăzute în Anexa 4 și la programul Comunicare în limba engleză pentru predare și cercetare economică)?
In data de 24 iulie (Joi).
Documentele originale de studii se depun în perioada 26-28 iulie (S-L), pe 28 iulie până la ora 1400, iar taxa se achită în perioada 26 -28 iulie (S-L), exclusiv în platforma de admitere.
Pe 29 iulie (Ma).
Studenții au acces la burse de mai multe tipuri, în funcţie de performanţele obținute.
- – burse de excelenţă: 1200 – 1500 lei/lună
- – burse de performanţă: 1000 – 1500 lei/lună
- – burse speciale: 900 – 1400 lei/lună
- – burse sociale: 900 lei/lună
Posibilităţile de cazare în căminele universităţii. 30% dintre studenţii la ASE locuiesc în cămin. Numărul de locuri în cămine este de 5.000. Căminele au pază asigurată, locuri de parcare iar numărul studenţilor care ocupă o cameră este între 2 şi 5.
Alte informații
Tot ce nu găsești în Regulamentul de admitere sau în secțiunea de mai sus îți răspundem pe admitere@ase.ro sau la telefon 021 319 19 00, 021.319.19.01 int. 360, 306.