ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR,
SCOP SUPERIOR
Academia de Studii Economice din Bucureşti își asumă misiunea de a pregăti generațiile viitoare, de a contribui la dezvoltarea cercetării de top, la formarea elitelor mediului socio-economic
Academia de Studii Economice București o istorie de 110 ani de excelență în învățământul superior
0
0
0
0
0
0
Vivat Academia!
Mesajul rectorului Prof. univ. dr. Nicolae ISTUDOR
Academia de Studii Economice din București este o universitate de cercetare avansată și educație, care organizează studii universitare și cercetare științifică în domeniile științelor economice, administrative, juridice și socioumane. ASE este considerată drept cea mai importantă instituție de învățământ superior economic din țară și una dintre cele mai cunoscute universități economice din Sud-Estul Europei.
Pregătirea universitară a studenților este realizată în cadrul ciclurilor de licență, masterat, doctorat și postdoctorat.
Programe academice
Academia de Studii Economice din București își confirmă recunoașterea națională și internațională prin atragerea de studenți, masteranzi și doctoranzi, oferind o educație universitară și post-universitară la standarde de înaltă calitate.
Biblioteca centrală
La începutul secolului al XX-lea viziunea și efortul unor intelectuali de marcă au condus către întemeierea unei unități de învățământ de rang superior care să pregătească specialiști în domeniul economic, acțiune concretizată prin înființarea în 1913 a Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale (AISCI).
Descoperă campusul
Cu o infrastructură modernă și programe de studii diverse, campusul ASE din București este locul ideal pentru a-ți începe călătoria academică și profesională. Descoperă astăzi mai multe despre ASE și începe să-ți construiești viitorul cu încredere!
Evaluare instituțională ASE
Academia de Studii Economice din București este recunoscută de către Consiliul ARACIS drept Universitate cu grad de încredere ridicat conform evaluărilor externe a calității academice.