preview image

Postgraduate programs

  1. Acasa University Academic Academic programs Postgraduate programs

Programele postuniversitare din cadrul ASE

Programele postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă vizează actualizarea/dezvoltarea/perfecționarea unei/unor competențe ori unități de competență/competențe din una sau mai multe calificări universitare ori dintr-unul sau mai multe standarde ocupaționale, aferente unei ocupații care poate fi practicată doar de un absolvent de studii universitare.

Programele postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă se desfășoară pe baza unui Regulamentului propriu de organizare și desfășurare, aprobat de Senatul Universitar al Academiei de Studii Economice din București. La programele postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă au dreptul să participe absolvenții care au finalizat cu diplomă cel puțin studiile universitare de licență sau echivalente.

Programele postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă se finalizează cu un examen de certificare a competențelor profesionale asimilate de cursanți pe parcursul programului. În conformitate cu prevederile legale, programele postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă organizate în cadrul Academiei de Studii Economice din București utilizează sistemul de credite de studiu transferabile iar absolvenților care promovează examenul de certificare a competențelor li se eliberează de către instituție un certificat de atestare a competențelor profesionale specifice programului.

Certificatul de atestare a competențelor profesionale este însoțit de un supliment descriptiv care conține situația școlară, durata în ore a programului, numărul de credite transferabile acumulate, calificarea universitară/standardul ocupațional care a stat la baza dezvoltării programului și competența/competențele sau unitatea de competență/unitățile de competență vizate de programul postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă.

Certificatul de atestare a competențelor profesionale și suplimentul descriptiv se aprobă prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului și se gestionează potrivit reglementărilor referitoare la actele de studii.

Informații utile
This site is registered on wpml.org as a development site.